- 201
me Stimabile Domn Preşedinte,
Se poate observa că oamenii fără multă avere, făcĕnd un bine obştei sunt mai zeloşi să fie recunoscute meritele lor de cât cei cu stare. Foarte natural! Ceea ce oamenii fără avere jertfese pentru binele obstesc, prețueşte neasemănat mai mult de cât sacrificiile celor avuți. Aceştia sacrifică din prisossul lor, pe când cei dintǎiù din iconomiă sau dintr'o incordare mai mare a puterilor lor. E învederat că meritul acestora din urmă aducěnd sacrifice fie ele nu tocmai însemnate pentru un scop umanitar, e mult mai mare de cât a acelora cari trăesc în împrejurări favorabile, cari nu cunosc nevoile şi lipsurile vieței.
Este un alt punct care merită atențiunea, fie- care om caută că numele seu să fie nemuritor, atât cel bogat cât şi cel serman. Bogatul însă care se bucură de presentul favorabil nu se gândeşte atâta la nemurirea în viitor de cât cel serman, pentru care presentul are numai lupte, suferinţe şi lipsuri. Sermanul consideră nemurirea ori recunoştinţă pentru faptele sale meritorie ca o recompensă pentru toate suferinţele şi necazurile îndurate in tot cursul vieței sale pe pămănt. I se face o mare nedreptate răpindui- se, negăndui- se sau micşorandui- se numai titlurile sale la nemurirea ori la recunoştinţa oamenilor.
Pornind din aceste pnncte de vedere vom înțelege încăpăţănarea, ca să usăm de această expresiune, cu care au stăruit de mai mulți ani câte- va persoane, de care facem mențiune mai la vale, pentru că să fie recunoscute de actualul comitet al Asilului meritele lor întru fundarea acestui institut.
Nu încape îndoială, că Asilul s'a fundat de câtre oameni mai mult sau mai puţin sărmani şi că înflorirea sa şi desvoltarea sa de astă- di işi datoreşte oncr. persoane mai înstărite. Primul fond de vre- o 1200 frs. s'a strins prin oameni cari aparțin în majoritate clasei muncitorilor. Văděnd în urmă aceştia, că mijloacele lor nu